ANARM

Insectele

Albinele în lumea insectelor
Insectele constituie un grup zoologic imens pe care naturaliştii îl apreciază la mai mult de un milion de specii, din care în jur de opt sute de mii sunt descrise, inventariate, clasificate şi conservate în colecţii, ca aceea a Muzeului naţional de istorie naturală din Paris.
Este deci, de departe grupul zoologic cel mai numeros, atâta timp cât numărul total de specii animale vii, cunoscute până acum, de la protozoare până la mamifere este evaluat la un milion. Nu este însă un grup de ordin superior, ca încrengătura. Insectele alcătuiesc mult mai modest numai o clasă, ceea ce înseamnă că reprezintă în arborele genealogic al animalelor o ramură secundară. Sunt vecine, în încrengătura artropodelor, cu crustaceii, miriapodele şi arahnidele. Se poate deci afirma că este vorba de un ansamblu foarte omogen, ca şi când natura a pus la punct un prototip, pe care apoi l-a reprodus în sute de mii de exemplare modificând de fiecare dată numai câteva detalii, păstrând cu grijă acelaşi plan general.

Caracterele generale ale insectelor
Schema generală de organizare a insectelor este aceea pe care o găsim la toate artropodele, animale caracterizate prin tegumente chitinoase, corp alcătuit din segmente articulate (de unde şi numele de artropode), dezvoltarea comportând năpârliri, ochi compuşi, inimă cu ostiole şi musculatură striată.
Dar, pe lângă aceste caracteristici, foarte generale, găsim la insecte câteva particularităţi obligatorii care le disting de vecinii lor crustaceii sau arahnidele. Ele au corpul compus din trei părţi :
. capul format din şase sau şapte segmente sudate ;
. toracele format din trei segmente ;
. abdomenul format din unsprezece segmente ;
În plus, au trei perechi de picioare, ceea ce le distinge, de la prima vedere, de păienjeni (care au patru), două perechi de aripi (de cele mai multe ori), o singura pereche de antene, Iar dezvoltarea lor comportă metamorfoze.
Cu excepţia mediului marin unde sunt foarte puţine la număr, insectele se întâlnesc în toate mediile terestre, acvatice şi aeriene.
Alimentaţia le este foarte variată, iar piesele lor bucale prezintă fără greş o adaptare riguroasă la respectivele regimuri alimentare.
Glandele salivare sunt bine dezvoltate şi pot prezenta specializări (secreţie de mătase, de exemplu). Enzimele digestive sunt corespunzătoare alimentaţie lor.
La insecte excreţia se face prin organe speciale numite tuburile lui Malpighi, al căror număr este variabil de la un grup la altul şi care joacă rolul rinichilor de la vertebrate.
Sistemul nervos cuprinde o parte centrală, creierul şi un lanţ nervos ventral divizat în segmente corespunzând segmentelor corpului. Organele de simţ sunt foarte bine dezvoltate şi pot prezenta o înaltă specializare.
Au un sistem circulator care cuprinde : inima contractilă şi un vas, aorta. În interiorul cavităţii generale, organele sunt scăldate într-un lichid numit hemolimfă. Oxigenul din aer este adus la ţesuturi printr-un sistem respirator constituit din saci aerieni şi de trahee care se ramifică la extrem.
Reproducţia prezintă variante numeroase, dar de regulă sexele sunt separate şi există un dimorfism sexual important adică aspectul exterior al masculilor diferă de al femelelor. Fecundarea este internă. Fenomenele de partenogeneză sunt frecvente, mai ales la himenoptere şi hemiptere, fenomen descoperit încă din secolul al XVIII-lea. Deşi exista numeroase cazuri de viviparitate, de exemplu, puricii, insectele sunt, în general, ovipare.

Clasificarea insectelor
Înmulţirea exagerată a speciilor la insecte, atrage după sine inevitabil, o clasificare foarte complexă, care este de altfel în permanenţi schimbare. Cu toate acestea, la nivelul marilor diviziuni sistematice se poate ajunge la o clasificare care nu se mai schimbă mult. Clasa insectelor este împărţită în douăsprezece supraordine divizate în ordine, acestea la rândul lor în familii, apoi în subfamilii, în genuri şi, în final, în specii.
Ordinele constituie de fapt marile unităţi sistematice cu care sa lucrează curent. Ele pot fi foarte omogene astfel încât noţiunea de dipteră sau lepidopteră este aproape instictiv înţeleasă de necunoscător care o traducă prin cuvântul muscă sau fluture.
Caracterele de care se ţine cont pentru a clasifica insectele sunt cele ale pieselor bucale, ale aripilor şi ale segmentaţiei, dar şi a unor organe foarte specializate cum sunt piesele genitale.
Organigrama ce reprezintă schematic clasa insectelor şi ordinele acestei clase, pe linia albinei.
Tabel cuprinzând taxonomia completă a albinei.

Rolul insectelor în natură
Mai este cazul să amintim că insectele joacă pe planeta noastră un rol considerabil ? Este adevărat, de cele mai multe ori, omul le întâlneşte ca duşmani ce trebuie distruşi pentru că ii păgubesc recoltele (gândacii de Colorado, lăcustele), îi transmit boli parazitare (ţânţarii), îl atacă direct (purici, păduchi) sau ii distrug proviziile (furnici, gărgăriţe). Dar acest aspect negativ ( se spunea altădată că omul nu mănâncă decât ceea ce îi lasă insectele) ar trebui să fie mult atenuat dacă luăm în considerare aspectele pozitive ale acţiunii insectelor. Insectele din sol contribuie la păstrarea fertilităţii ; insectele prădătoare sau parazite distrug alte insecte pe care noi le considerăm dăunătoare ; insectele polenizatoare fecundează florile a numeroase plante care fără ele nu ar putea să se reproducă. În sfârşit, şi ceea ce este ca titlu esenţial în această lucrare, este că ele produc mătase, ceară, miere, de care omul are o mare nevoie.