Noutati . Reportaje . Articole recente
Aripile
Cele două aripi, la albină, sunt situate pe mezotorax şi metatorax, lateral, în partea superioară a toracelui.
Articulaţiilor mobile cu care sunt prinse de torace permit efectuarea unor mişcări foarte variate, mişcări folosite la zbor, la ventilaţia, aerisirea stupului şi la crearea curenţilor de aer necesari evaporării surplusului de apă din miere, a surplusului de dioxid de carbon din aer, etc.
Aripile au un aspect lucios, mătăsos, sunt transparente, membranoase, străbătute de nervuri chitinoase, ramnificate (tuburi aflate într-o reţea comună, ce comunică între ele, al căror lumen se micşorează în mod gradat, spre marginile aripii).
De la baza aripii pornesc patru nervuri: costala (ce mărgineşte partea anterioară), subcostala (dedesupt de costală şi paralelă cu aceasta), mediana (la mijlocul aripii) şi anala (dispusă spre marginea posterioară a aripii).Nervurile aripii delimitează un număr de celule închise spre articulaţie şi deschise către margini. Aceste celule permit stabilirea caracterelor biometrice şi identificarea astfel a raselor sau populaţiilor de albine. Pentru tabelul cu lungimea şi lăţimea aripii anterioare la albine şi alte date statistice referitoare la structura anatomică a albinei vizitaţi Centrul statistic dând click aici
Albina are două perechi de aripi: o pereche de aripi anterioare, mari şi o pereche de aripi posterioare.
Pe partea anterioară a aripii posterioare sunt o serie de cârlige (hamuli), orientaţi cu dechiderea în sus şi posterior. Rolul acestora este de a unifica cele două aripi în timpul zborului. Atunci când ventilează, albina nu-şi uneşte aripile, acestea mişcându-se în mod independent.
Numărul hamulilor este diferit la lucrătoare, matcă sau trântor. Dacă aripa lucrătoarei are 15-27 hamuli, aripa mătcii are 13-23 hamuli iar aripa trântorului 13-23 hamuli.
Pe aripa anterioară, pe partea posterioară a acesteia, este o înduitură, o cută, puternic chitinizată pentru rezistenţă mecanică, ce are forma unui jgheab. În stare de repaus aripia anterioară se suprapune peste cea posterioară, aşezându-se pe abdomen. Când albina vrea să zboare aripa anterioară alunecă peste cea posterioară, cuta se agaţă în cârligele aripii posterioare şi astfel cele două aripi se unifică formând o singură unitate, o aripă mai mare, capabilă de o compresie a aerului mai mare.
.Consecutiv unirii, cele două aripi se ridică în poziţie oblică înainte, până când partea anterioară a aripilor cade vertical pe torace. Aripile sunt aduse în plan orizontal de 9 muşchi toracici puternici ce acţionează asupra rădăcinii aripilor, 5 asupra aripii anterioare şi 4 asupra celei posterioare.
Pentru a vizualiza muşchii toracici ce intervin în mecanismul zborului, click aici
Ajunse în poziţia de zbor aripile vibrează foarte puternic, vertical, descriind o traiectorie sub formă de semicerc, fără a se atinge între ele sau a atinge picioarele. Mişcând aripile în jos, albina le mai şi roteşte, vârful aripii anterioare descriind o figură sub forma cifrei 8.
Albina bate din aripi de 200 de ori pe secundă. Pentru a atinge o astfel de frecvenţă mare de bătăi/sec. albina se foloseşte de muşchii toracici, de muşchii zborului, muşchi ce sunt controlaţi nervos să se contracte de mai multe ori la fiecare impuls nervos.
Viteza de zbor şi distanţa pe care o poate străbate în zbor albina depind de nivelul energetic al muşchilor toracici. Energia pentru zbor este furnizată prin metabolizarea nectarului. Dacă în sânge cantitatea de zahăr scade sub 1% albina este incapabilă să zboare. Pentru a dispune de energie în timpul zborului, la plecarea din stup, albina se alimentează, îşi umple stomacul cu miere, miere pe care o va consuma treptat în timpul zborului, consumul acestei rezerve fiind de cc. 1,5mg/minut.
În mod obişnuit, viteza de zbor a unei albine lucrătoare este 24km/oră (Park,1923 şi von Frisch, 1967). Dacă este favorizată de curenţii de aer şi de vânt, o albină fără încărcătura de polen, propolis sau nectar poate atinge o viteză de peste 60km/oră. Încărcată zboară cu 6,5m/sec. iar fără încărcătură cu 7,5m/sec. (Wenner, 1963).
Raza de zbor utilă a unei albine lucrătoare este de 1,5 kilometri, dar în caz de necesitate (lipsa culesului de nectar şi polen în apropiere), pentru a ajunge la aceste surse de hrană poate parcurge distanţe de 10-12 kilometri, desigur cu consum mare de rezerve de hrană, de energie.
Temperatura corpului, a toracelui, în timpul zborului, e menţinută de albină la valoarea de 46°C printr-un circuit sanguin accelerat ce lasă să treacă excesul de căldură spre cap, căldură ce este apoi eliminată prin regurgitarea picăturilor de apă extrase din miere. Acestea răcoresc capul exact ca şi transpiraţia la vertebrate.