Noutati . Reportaje . Articole recente
Aparatul digestiv
Aparatul digestiv, la albină, este compus din: faringe, esofag, guşă, proventricul, ventricul (stomac), intestin subţire şi rect. Aceste organe formează un tub continuu de la gură la anus, în acest tub alimentele suferind transformări sub acţiunea sucurilor digesive.
În cadrul aparatul digestiv de diferenţiază trei regiuni distincte:
- anterioară (stomodeum) care cuprinde faringele, esofagul şi guşa.
- mijlocie (mezenteron) alcătuită din proventricul şi ventricul (stomac);
- posterioară (proctodeum) reprezentată de intestinul subţire, rect şi orificiul anal.
Regiunea anterioară - stomodeum
Faringele este precedat de hipofaringe şi se prezintă ca un conuct scurt, prevăzut cu muşchi longitudinali şi transversali, care fac posibilă contractarea sau, după caz, dilatarea sa pe timpul consumării hranei sau a absorbţiei nectarului.
Esofagul este un tub subţire şi lung. Străbate toracele, făcând legătura între faringe şi guşă.
Guşa este situată în partea anterioară a abdomenului şi se prezintă sub forma unei pungi foarte subţiri. Este o dilataţie a esofagului, extensibilă, şi serveşte la colectarea şi transportul lichidelor (apă,nectar, sirop) sau la depozitarea mierii ce va fi consumată în timpul zborului. Cea mai dezvoltată e la albina lucrătoare, capacitatea maximă a guşii la aceasta fiind de 75mg. La matcă şi trântor guşa este mai puţin dezvoltată.
Sub acţiunea enzimelor din nectar sau a celor secretate de glandele salivare, la nivelul guşii are loc o primă etapă a procesului de transformare a nectarului în miere. Datorită mişcărilor de contracţie a musculaturii guşii, mierea poate fi regurgitată, poate reveni în cavitatea bucală sau poate înainta pe calea tractusului digestiv.
Regiunea mijlocie - mezenteron
Proventriculul face legătura între guşă şi ventricul, este situat pe partea posterioară a guşii şi are, spre guşă, o deschidere în formă de cruce, formată din 4 valve chitinizate. Cele 4 valve ale acestei deschideri sunt prevăzute cu spini. Când este închisă, proventriculul împiedică trecerea alimentelor, a conţinutului stomacal spre ventricul. Prin mişcările sale este capabil să preia alimentele din guşă pentru a le trece în ventricul fără să le permită revenirea lor înapoi. Rolul spinilor este de a reţine grăuncioarele de polen din interiorul guşii şi alte corpuri străine, fine, permiţând astfel nectarului să se menţină liber de impurităţi. Datorită acestui fapt este numită uneori "gura stomacului".
Ventriculul (stomacul albinei) este partea cea mai importantă a tubului digestiv a albinei deoarece la nivelul lui are loc digestia. Este curbat, musculos, are pereţii groşi şi cu foarte multe pliuri (cute), aproximativ 50-90. Pereţii ventriculului sunt formaţi din celule epiteliale în formă de romb, cu membrană bazală şi nuclei mari; la exterior este înconjurat de straturi de muşchi longitudinali, transversali şi oblici. Prin contracţiile lor ritmice, muşchii ventriculului asigură peristaltismul specific care asigură omogenizarea şi deplasarea treptată a hranei în ventricul şi către intestinul subţire. De asemenea la exterior se poate observa o reţea bogată de trahei, aerul pe care-l aduc asigurând oxigenul folosit în procesele oxidative din epiteliul glandular.
Ciclul evolutiv al celulelor secretoare din epiteliul glandular este constituit din 3 stadii: iniţial, activ şi de eliberare a secreţiei. În cadrul acestui ultim stadiu membrana celulară se rupe iar în lumenul ventriculului se eliberează atât secreţiile propriu-zise cât şi celulele înglobate într-o masă gelatinoasă. În urma acestui proces se formează învelişul peritrofic. Acesta are rol de:
- protejare a celulelor secretorii de lezările mecanice ale granulelor de polen;
- protecţie faţă de acţiunea bacteriilor;
- colectare şi înmagazinare a sucurilor digestive, ceea ce favorizează prelucrarea rapidă, eficientă şi uniformă a masei nutritive;
- filtrare a lichidului digestiv, în jumătatea posterioară, în vederea absorbţiei substanţelor hrănitoare de către celulele epiteliale de la nivelul peretelui ventriculului. Absorbţia acestor substanţe nutritive este un proces activ, la care participă şi cilii de pe suprafaţa celulelor epiteliale şi nu se reduce la un simplu proces de difuzie prin membrane semipermeabile.
Odată absorbite de celulele epiteliale substanţele nutritive intră în sistemul circulator, fiind transportate de hemolimfă către organele de destinaţie.
Regiunea posterioară - proctodeum
Intestinul face legătura între ventricul şi rect şi se prezintă sub forma unui tub scurt şi subţire. Este separat de ventricul prin pilor. În vecinătatea pilorului, în partea lui proximală, se varsă conţinutul tuburilor Malpighi. Se deschide în punga rectală unde se acumulează deşeurile alimentare.
Rectul, ultima parte a aparatului digestiv, este format dintr-un înveliş cu falduri, foarte elastic. Pe partea posterioară sunt muşchi inelari, foarte dezvoltaţi, ce formează în jurul orificiului anal un sfincter ce reglează defecaţia. Pe partea anterioară sunt 6 glande rectale sub forma unor benzi cilindrice, alungite, în care se ramnifică o reţea de trahei, cu rol de eliminare a apei, fapt deosebit de important mai ales pe perioada iernii. Glandele rectale secretă în special catalază, o enzimă ce împiedică descompunerea masei alimentare nedigerate. Catalaza devine mai activă când temperatura mediului ambiant scade, de la cca. 5°C în jos, şi pe măsură ce segmentul rectal se umple cu materii fecale. Rezistenţa albinelor la iernare se datorează:
- elasticităţii faldurilor elastice ale rectului, care se poate mări astfel mult în volum (rectul poate acumula în timpul iernii resturi nedigerate de până la 57% din masa corporală a albinei) şi
- activităţii catalazei; mierea de mană şi siropurile de completare a hranei administrate în perioada de toamnă, care conţin multe săruri bivalente (în special Calciu şi Magneziu) inactivează acţiunea catalazei scăzând astfel rezistenţa la iernare a albinelor (încarcă excesiv rectul cu resturi nedigerate).