ANARM

Organe de simţ

Organele de simţ sunt reprezentate prin analizatori. Prin intermediul lor sunt formate şi transmise ascendent excitaţiile din mediul intern şi extern către sistemul nervos central şi, după prelucrare la nivelul sistemului nervos sunt transmise descendent impulsuri nervoase motorii către diferitele grupe de muşchi sau glande.

Pe suprafaţa corpului albinei sunt diferite categorii de sensile, organe de simţ de origine ectodermă reprezentate, în general, prin formaţiuni senzitive, de forma unui neuron bipolar, cu o prelungire distală care primeşte diversele excitaţii.

Se disting astfel sensile de formă alungită, de peri (trichadea), sensile conice (basiconica), conice şi adâncite (coeloconica, ampullacea şi campaniformia), plăci (placodea) şi scoloparii (scolophora).

Analizatorii pot fi grupaţi în analizatori: tactili, olfactivi, gustativi, auditivi,statici, hidrici-termici şi vizuali.

Analizatorii tactili preiau excitaţiile mecanice prin perii senzitivi sau conurile senzitive în care pătrund terminaţii ale celulelor nervoase. Acestea sunt dispuse pe întreaga suprafaţă a corpului, pe antene, aparatul bucal şi picioare. În asociaţie cu analizatorii olfactivi, aceşti analizatori fac posibilă desfăşurarea de către albină a unei activităţi intense în mediul întunecos.

Analizatorii olfactivi sunt situaţi pe ultimele opt articole ale antenei. Ei sunt reprezentaţi prin conuri senzitive adâncite şi sensile placoide păroase (3000-30000 sensile). Albinele percep substanţele odorizante în diluţie de 1:500-1:1000000 şi mirosul a 43 uleiuri eterice. Simţul mirosului este foarte important în viaţa familiei de albine. El intervine în orientarea albinelor în găsirea surselor de hrană, în distingerea albinelor străine de cele din aceeaşi familie (mirosul glandei Nasonov amestecat cu cel al nectarului oferă un miros specific coloniei), în distingerea mătcii împerecheate de cea neîmperecheată, mirosul emis de mătcile ieşite la împerechere atrag trântorii iar mirosul de venin irită albinele.

Analizatorii gustativi sunt situaţi pe antene, anexele bucale şi picioare şi permit albinelor să distingă cele patru gusturi fundamentale:dulce, amar, acru şi sărat. Intensitatea şi calitatea senzaţiilor gustative depind de mai mulţi factori, cum ar fi: concentraţia substanţelor cu care receptorii intră în contact, vârsta şi starea fiziologică a albinelor, condiţiile mediului extern. Albinele resping soluţiile cu concentraţii de zahăr mai mici de 5% dar consumă cu plăcere soluţiile cu concentraţia de zahăr între 30-50% (important pentru prepararea siropului de zahăr folosit în stimulare).

Analizatorii auditivi sunt reprezentaţi prin sensilele baziconice şi poroase aflate pe al 3-lea şi al 10-lea segment antenar. Sunt în jur de 150 sensile baziconice pe fiecare antenă. Albinele percep sunetele situate în jurul frecvenţei de 500 Hz cu ajutorul organului Johnston, organ situat pe pedicelul antenei. Organul Johnston este sensibil la vibraţii cuprinse între 8 şi 40000/sec. Albinele percep dar şi emit sunete (când se pregătesc să înţepe,în timpul dansului ce semnalează sursele de cules), iar mătcile tinere, virgine, ţinute captive în botci, cât şi matca bătrână din stup, în perioada roitului, cântă, emit sunete ascuţite şi regulate. Deci sunetele, în familia de albine, sunt o formă de comunicare între membrii acesteia.

Analizatorii statici sau ai echilibrului sunt situaţi pe aripi, palpi şi picioare fiind sensibili la presiunea şi vibraţiile aerului. Rolul lor este de a menţine corpul, pe timpul zborului, într-o poziţie favorabilă.

Analizatorii hidrici şi termici sunt situaţi pe antene şi palpii maxilari (în cazul analizatorilor hidrici) sau la extremitatea distală a antenelor (analizatorii termici) şi au rol în perceperea umidităţii şi a temperaturii aerului. Preferinţa pentru temperatura mediului ambiant diferă în funcţie de vârstă. Astfel, albinele tinere, de până la 7 zile, preferă temperaturi cumprinse între 37 şi 37,5°C, iar cele mai în vârstă, temperaturi cuprinse între 31,5 şi 36,5°C.

Analizatorii vizuali sunt reprezentaţi prin cei doi ochi compuşi, mari, situaţi frontal şi cei trei ochi simplii (ocelii) situaţi sub formă de triunghi, în partea frontal-superioară a capului. ochi compus albinuţăAlbina dispune de un câmp vizual foarte întins, de aproape 360°, are doar puţine unghiuri moarte şi asta datorită celor doi ochi compuşi. Deşi albina are o vedere panoramică, acuitatea vizuală a ei este de 80 de ori mai scăzută decât cea a omului, maximumul acuităţii vizuale la albină înregistrându-se în zona anterioară-mediană a ochilor compuşi.

Albinele disting cel mai bine obiectele apropiate şi în mişcare şi detaliile pe verticală decât cele pe orizontală. Ochiul albinei detectează mişcarea atunci când imaginile vizuale se succed cu o viteză mai mare de 300 cadre/secundă (la om viteza imaginilor este de 10-30/secundă).

Referitor la perceperea culorilor, albinele posedă o vedere tricromatică, fiind sensibile la undele scurte, în special la lumina violetă. Sensibilitatea lor descreşte treptat de la ultraviolet la bleu-violet, verde, galben, bleu-verde şi portocaliu. Albinele nu văd culoarea roşie însă pot distinge obiectele colorate în roşu deoarece percep o culoare ("purpuriul albinelor") care este o combinaţie între ultraviolet şi galben. Florile de culoare albă sunt percepute după cum petalele acestora reflectă sau absorb razele ultraviolete.