Noutati . Reportaje . Articole recente
Componenta familiei de albine
Albina face parte din ordinul Hymenoptera, una dintre cele mai avansate grupe de insecte, caracterizată prin viaţă socială şi organizarea indivizilor în familie. Familia de albine funcţionează ca un "supraorganism" în care funcţiile de respiraţie, nutriţie, reproducţie şi apărare se regăsesc atât la nivel individual cât şi social, în cadrul acestei familii regăsindu-se diviziunea muncii, desfăşurarea în comun a activităţilor legate de adunarea şi prelucrarea hranei, îngrijirea urmaşilor, concentrarea puterii reproducătoare a coloniei la o singură femelă (matca) şi câţiva masculi (trântorii), reglarea temperaturii pe timpul iernii, etc.Apariţia la sexul femel a celor două caste (matca şi lucrătoarea) este expresia înaltei diviziuni a muncii atinsă de această specie în îndeplinirea funcţiilor sociale. Albina lucrătoarea este o noutate în evoluţie, este o minunată diversiune de la dezvoltarea reproductivă normală, a femelei. Pentru a înţelege mai bine viaţa familiei de albine este necesară cunoaşterea componenţei acestei familii, a castelor, cuibului, a stadiilor de dezvoltare prin care trec albinele de la ou la albina adultă şi a dinamicii coloniei pe parcursul anului, a perioadelor condiţionate de mediul exterior şi cules.
Componenţa familiei de albine
Matca este singura femelă capabilă de reproducţie, de împerechere cu trântorii (în mod obişnuit se împerechează cu până la 10 trântori) şi să depună ouă fecundate (din care vor ieşi mătci sau lucrătoare) sau nefecundate (din care vor ieşi trântori). Se deosebeşte uşor de celelalte albine prin formă şi mărime, având corpul mai lung, capul mai mic şi abdomenul foarte dezvoltat şi acoperit până la jumătate de aripi.
În plină activitate de ouat, primăvara-vara, cântăreşte între 250 şi 280 miligrame. Este cea mai longevivă dintre membrii familiei de albine putând trăi până la 8 ani (este însă eficientă economic doar un an-doi, după care trebuie schimbată), este activă pe toată perioada vieţii putând depune 1500-2500 şi chiar 3000 de ouă în 24 de ore în luna iunie. În această perioadă de pontă intensă regina este atent îngrijită şi bine hrănită de albinele din suita sa. În familiile de albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind hrănită cu ultima picătură de miere.
Matca este aptă de împerechere numai până la 20-30 zile de la eclozionare, după care, în lipsa împerecherii, ca depune numai ouă nefecundate din care vor ieşi doar trântori ("matcă trântoriţă"). Nu părăseşte stupul decât în trei cazuri: după perioada de maturizare, când trebuie să se împerecheze, la întemeierea unei noi familii, când iese cu o parte din albinele lucrătoare şi trântorii din stup sub formă de roi şi ultima situaţie, când stupul este puternic infestat cu Varroa sau alţi paraziţi, bacterii, virusuri, etc. este urât mirositor fiind impropriu pentru supravieţuirea albinelor în stup.
Albinele lucrătoare sunt, ca dimensiune, indivizii cei mai mici ai familiei de albine, femele cu ovarele nedezvoltate, incapabile de reproducţie (în lipsa mătcii pe o perioadă mai mare de timp, ovarele acestora se pot dezvolta şi depun ouă dar din aceste ouă sterile vor ieşi numai trântori, sunt aşa numitele familii bezmetice).
Capul albinei lucrătoare are o formă triunghiulară iar abdomenul este egal în lungime cu aripile. Limba le este bine adaptată pentru cules, în medie are 6,4mm lungime iar picioarele sunt prevăzute cu paneraşe (corbicule) destinate colectării şi transportului polenului. Albinele lucrătoare mai sunt adaptate pentru hrănirea puietului (au dezvoltate glandele faringiene), producerea cerii (au glande cerifere), apărarea cuibului (dispun de ac) şi pentru supravieţuirea pe timpul iernii (dezvoltarea corpului adipos, un adevărat rezervor de energie).
Durata de viaţă a albinei lucrătoare depinde de gradul de uzură ca urmare a activităţilor intense desfăşurate de aceasta (creşterea puietului şi activitatea de cules nectar şi polen). Astfel albinele eclozionate în sezonul activ (din primăvară, martie până vara, în jurul lunii august) trăiesc numai 40 de zile pe când albinele eclozionate toamna trăiesc până în primăvara viitoare, când se face schimbul de generaţii (6-9 luni). Lipsa creşterii puietului în familie, în această perioadă, precum şi corpul gras bine dezvoltat pe permite să trăiască atât de mult.
Numărul albinelor lucrătoare dintr-o familie cu dezvoltare normală variază în funcţie de sezon. Dacă la începutul primăverii sunt între 10000 şi 20000 albine, în timpul verii sunt între 40000 şi 60000 albine iar toamna în jur de 20000-30000 albine.
Trântorii reprezintă masculii familiei de albine, sunt indivizi eclozionaţi din ouă nefecundate. Corpul lor este mai mare decât al lucrătoarelor şi a mătcii, lungimea este aprox. 15-18mm, greutatea între 200 şi 280mg (cel mai obişnuit 230mg), capul este rotunjit, antenele trântorului au cu o articulaţie în plus faţă de cele ale albinei lucrătoare cu ochi foarte bine dezvoltaţi, mirosul sensibil şi vederea trântorilor, adaptată la lumina cerului şi a zării, ajutându-i la detectarea uşoară a mătcilor ieşite la împerechere.
Au o trompă scurtă, de aceea nu pot culege cu ea nectarul floral, în schimb le permite să primească hrană de la albinele lucrătoare (în primele 4 zile de viaţă) sau se hrănească singuri cu mierea din celulele fagurilor (la maturitate).
Durata de viaţă a trântorilor este între două şi opt săptămâni şi variază în funcţie de sezon (activ sau perioadă de repaus) şi de zona geografică.
Durata totală de zbor a unui trântor este, în medie, de 4 ore în perioada de vârf a sezonului şi cca. 2 ore jumătate spre sfârşitul acestuia. Primăvara trântorul poate zbura, într-o singură zi, aproximativ 24 minute iar vara 36 minute, pe o distanţă de peste 7km faţă de stupul de origine.
Trântorii emit un feromon care acţionează ca un liant pentru apropierea lor în aer, în timpul zborului de împerechere şi în culoarele de zbor şi care, de asemenea, atrage regina virgină în zonele de împerechere.
Trântorii nu au ac, glande cerifere şi piesele armăturii bucale folosite la recoltarea polenului. Ei nu culeg nectar, nu participă la organizarea sau apărarea familiei de intruşi, nu contribuie la producerea hranei pentru colonie şi nici la polenizare. Rolul principal al trântorilor este de a împerechea mătcile şi de a asigura astfel perpetuarea speciei. Pe lângă acest rol trântorii mai contribuie, prin prezenţa lor pe faguri, la realizarea unui regim termic optim necesar creşterii în bune condiţii a puietului precum şi la ventilarea stupului.
Către sfârşitul verii, începând cu iulie-august, când albinele se pregătesc pentru iernare, trântorii sunt izgoniţi din stup de către albinele lucrătoare şi, dacă pe perioada sezonului activ erau primiţi în orice altă familie, aveau liberă-trecere, acum nu le mai este permisă intrarea. Adunaţi în grupuri pe stupului sau pe peretele frontal al stupului, înfometaţi, trântorii mor în scurt timp de foame.
În familiile fără matcă, orfane sau cu mătcile neîmperecheate sau vârstnice, trântorii sunt toleraţi şi pe timpul iernii.