Noutati . Reportaje . Articole recente
Cuibul familiei de albine (Partea II)
Ordinea în cuibul de puiet este dată de modul în care matca îşi organizează, metodic, ponta. Ea nu-şi depune ouăle la întâmplare în celulele goale întâlnite ci ocupă în mod sistematic spaţiul disponibil, pornind depunerea ouălor din fagurele mijlociu al cuibului, mergând din centrul lui către margini, în cercuri din ce în ce mai largi, sub forma unor inele concentrice. Când cercul de pe faţa fagurelui pe care ouă este suficient de larg, ea trece şi depune ouă pe cealaltă faţă a fagurelui, apoi trece pe cei doi faguri alăturaţi, din stânga şi din dreapta fagurelui mijlociu. Acolo însă cercul ocupat cu ouă este mult mai restrâns faţă de primul fagure.
Stadiile de aceeaşi vârstă a puietului sunt foarte bine grupate pe faguri, ceea ce permite reglarea, de către albine, a temperaturii şi umidităţii optime creşterii puietului. Albinele menţin în cuib o temperatură de 33-35°C şi o umiditate relativă de 75-80°C. Sunt însă şi cazuri în care, din cauza temperaturilor exterioare scăzute care urmează imediat după o perioadă caldă, primăvara, şi a faptului că nu sunt destule albine acoperitoare pentru încălzirea puietului, a cuibului extins pe mai mulţi faguri, puietul să nu mai fie suficient încălzit , să se răcească şi să moară. Albinele elimină din celule, în scurt timp, acest puietul mort. Pentru izolarea cuibului, în special primăvara şi toamna, albinele propolizează intens crăpăturile ce apar în stup.
În perioadele lipsite de cules, pentru economisirea rezervelor de hrană, albinele pot distruge puietul de trântor.
În perioada optimă pentru dezvoltarea cuibului, cu surse de nectar şi polen din abundenţă şi temperatură exterioară confortabilă (în jurul datei de 15 iunie), fagurii unei colonii însumează aproximativ 120dm2 de puiet. Odată cu scăderea în intensitate a culesului, suprafaţa ocupată cu puiet se reduce la cca. 70-80dm2 cu puiet. Către sfârşitul sezonului activ, după 15 august, în cuib sunt doar 40-50dm2 puiet.
Hrana albinelor
Hrana albinelor constă din nectarul prelucrat în miere, polenul prelucrat în păstură şi din lăptişorul de matcă. Pe lângă aceste produse, albinele, ca să trăiască, consumă şi apă.
Nectarul este secretat de glandele nectarifere ale florilor. Este un produs complex ce se prezintă sub forma unei soluţii dulci, glucidice, având o concentraţie de zahăr diferită, în funcţie de specia de plantă care l-a produs, de umiditatea şi temperatura aerului (condiţiile de climă). Cel mai concentrat nectar îl produc plantele melifere la care tubul corolei lipseşte, în condiţii de temperatură ridicată şi umiditate scăzută. Albinele preferă nectarul în concentraţie de 50%.
Pentru detalii privind compoziţia nectarului, consultaţi pagina Nectarul, mierea de la Centrul statistic.
Nectarul este aspirat din flori cu ajutorul trompei şi depozitat în guşă.
Ajunse la stup, culegătoarele regurgitează nectarul colectat şi îl dau altor albine, sau, în cazul unui cules de mare intensitate, cum este cel de salcâm, îl depozitează, singure, direct în celule.
Transformarea nectarului în miere se face pe cale fizică (prin ventilaţie, prin intermediul căreia se realizează eliminarea surplusului de apă până la o concentraţie de 18%) şi pe cale biochimică (transformarea zaharozei în fructoză şi glucoză prin acţiunea invertazei elaborate de glandele faringiene ale albinelor mai în vârstă de 21 zile). Pentru ca procesul de evaporare a apei să se desfăşoare mai repede, nectarul este împrăştiat de albine în cât mai multe celule, astfel suprafaţa de evaporare este mai mare.Regurgitarea repetată a nectarului favorizează transformarea nectarului în miere, nectarul îmbogăţindu-se cu diferitele substanţe din glandele salivare ale albinelor tinere.Pentru albine, mierea reprezintă unica sursă de energie.
Polenul, denumit şi "pâinea albinelor" este recoltat de pe flori cu piesele bucale, grăuncioarele de polen fiind umectate şi lipite cu miere regurgitată din guşă, preluat apoi cu picioarele anterioare şi depozitat pe paneraşele picioarelor posterioare sub formă de ghemotoace.
Odată ajunsă în stup, albina depozitează polenul cules în celulele fagurelui. Ea introduce pintenul de la membrul mijlociu pe sub sferulă şi se debarasează astfel de ghemotocul de polen, după care îl presează cu capul, pentru eliminarea aerului. După ce două treimi din celulă sunt ocupate cu polen tasat, albinele pun deasupra acestuia un strat subţire de propolis. În timpul unui cules intens celulele sunt completate cu miere până la umplere şi apoi sigilate cu un capac de ceară. În lipsa aerului polenul intră într-un proces de fermentaţie lactică transformându-se în păstură.
Pentru detalii privind compoziţia polenului şi a păsturii, consultaţi pagina Polenul de la Centrul statistic.
Apa este un component vital al hranei albinei, fiind un element indispensabil vieţii. Corpul albinelor este format din apă în proporţie de 75-80%. Hemolimfa are un conţinut de 90% apă. Apa consumată de albine provine din nectar sau de la sursele de apă disponibile în zonă. Ea participă la producerea lăptişorului de matcă şi la reglarea temperaturii cuibului în zilele călduroase de vară (albinele sacagiţe aduc apă în stup şi, prin ventilare, cuibul se răceşte).