ro . ru . en

Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova

Noutati . Reportaje . Articole recente



Stupul vertical

Pentru dezvoltarea familiei, aproximativ cu 30 zile înainte de începerea înfloririi salcâmului, după ce familia se va întări astfel că va ocupa toate ramele din cuib, se pune un magazin cu 12 rame (7-8 faguri clădiţi şi 4-5 faguri artificiali la margini). La începutul culesului de salcâm, când familiile puternice vor începe să căpăcească celulele cu miere din ramele din mijloc şi sa albească pe celelalte, se aduce al doilea magazin gol, se deschide stupul, se ridică magazinul şi se scot din stup 4 rame: două cu puiet şi cu puţină miere, indiferent dacă este căpăcită sau nu şi două cu faguri clădiţi. În locul acestor rame se introduc la marginea cuibului două rame cu faguri artificiali şi la mijloc două rame cu faguri clădiţi. Apoi aşezăm amândouă magazinele, în care se pun la margini două rânduri de rame de cat, câte 6 în fiecare parte, iar la mijloc 6 rame de cuib, astfel: 2 rame cu puiet la mijloc, apoi 2 rame cu faguri artificiali la margini si 2 rame cu miere lângă ramele cu miere de cat. După ce magazinele vor fi umplute cu miere, se aşează al treilea magazin cu 12 rame de cat, din care 6 cu faguri clădiţi şi 6 cu faguri artificiali, intercalaţi intre ele. Ramele de cuib cu puiet se coboară în corpul stupului, la care se mai adaugă 2 rame cu faguri artificiali, care se aşează la marginea cuibului, din care se scoate acelaşi număr de rame cu miere.

Primele rame de cuib cu miere căpăcită se vor păstra la rezerva pentru iernare. Dacă matca va depune ouă şi în ramele de cat, acestea se vor aşeza în magazinul de jos. Creând familiilor de albine cele mai bune condiţii de dezvoltare (hrană abundentă, aerisire bună, împachetare bună a cuiburilor, mătci tinere prolifice etc.) şi dacă culesul de salcâm este abundent, se pot aşeza pe stup 3-4 magazine.

Aşezarea unui magazin este necesară şi pe timpul lipsit de cules sau cu culesuri slabe de întreţinere, când rămân pe stupii cu familii puternice, toată vara. Astfel oferă un refugiu ce permite reglarea temperaturii în cuib în zilele călduroase.

Întreţinerea familiilor de albine în stupul de tip vertical cu două corpuri suprapuse Acest sistem de întreţinere permite mătcii să-şi desfăşoare întreaga ei capacitate de ouat şi permite şi depozitarea rezervelor de hrană în faguri, fără a bloca cuibul. Toţi stupii verticali cu magazine pot fi transformaţi în stupi verticali cu două corpuri suprapuse, prin folosirea a două magazine legate între ele cu nişte şipculiţe bătute în cuie sau holtşuruburi, drept în al doilea corp.

Este foarte important ca distanţa dintre leaţul de jos al ramelor din corpul de stup de sus şi speteaza de sus a ramelor din corpul de jos să nu depăşească 8mm-1 cm, altfel albinele vor construi faguri de legătură între corpuri şi le vor lipi.

Un procedeu simplu de întreţinere a familiilor de albine în stupii verticali cu 2 corpuri constă în aceea ca atunci când familia ocupă în întregime corpul de jos, ramele din cuib, în afară de una cu puiet pe care a fost găsită matca, se mută în corpul de sus. În corpul de jos rămâne rama cu matca împreună cu 2 rame cu miere şi păstură, care se aşează într-o margine a corpului, restul stupului umplându-se cu rame cu faguri artificiali. Cele două corpuri de stup sunt despărţite între ele cu o gratie despărţitoare. Ramele din corpul de sus pe măsura eclozionării puietului vor fi umplute cu miere.

Reuşita întreţinerii albinelor în stupi cu 2 corpuri depinde de asigurarea stupinei cu faguri de rezervă (câte 20-24 la o familie) şi de prinderea momentului prielnic pentru aşezarea celui de-al doilea corp.