Noutati . Reportaje . Articole recente
Loca americană
Este una din cele mai grave boli care atacă puietul albinelor, moartea acestuia producându-se după căpăcire. În mod obişnuit, boala apare după culesul de salcâm.
Etiologie
Agentul patogen este un microb sporulat cu foarte mare rezistenţă (20-40 ani) numit Bacillus larvae, care se prezintă, fie sub formă de bastonaş cu extremităţile uşor rotunjite, lung de 2-5 microni şi lat de 0,5-0,8 microni, fie sub formă de filament.
Faţă de temperatură, rezistenţa germenului în stadiul sporulat este mare, oscilând în funcţie de mediul în care se găseşte înglobat. Astfel, sporii suspendaţi în apă pier după 13 minute la 100°C, cei din miere sunt distruşi la 105-107°C după 20-40 minute, iar cei din ceară după 30 minute la 120°C. La căldură uscată de 100°C sporii de locă americană mor abia după 8 ore.
În stare vegetativă (de bastonaş), Bacillus larvae moare după 10 minute în apă încălzită la 60 °C, iar sub acţiunea sodei caustice 5 % şi a formolului 10 % este distrus în 5 minute.
Sporii de Bacillus larvae rezistă la acţiunea acidului fenic 5 % timp de luni de zile, a alcoolului 96° timp de 40 de zile, a cloraminei 10 % şi a sublimatului coroziv 0,5-1 % timp de câteva zile.
Contaminarea se face pe cale bucală, începând din a doua zi a stadiului larvar, când puietul începe să fie hrănit de către albine. Sursa principală de infecţie o constituie cadavrele larvelor uscate, moarte de loca americană. Albinele încearcă să elimine din stup aceste larve şi să cureţe celulele respective, preluând sporii pe piesele bucale, pe picioare şi pe corp. Albinele lucrătoare răspândesc sporii în tot stupul, pe faguri, în miere şi polen, precum şi pe pereţi şi în crăpăturile stupilor, unde pot rămâne timp de mai mulţi ani.
Transmiterea bolii dintr-un stup în altul şi dintr-o stupină în alta se poate face prin intermediul albinelor hoaţe, precum şi prin intermediul mătcilor, familiilor şi roiurilor de albine cumpărate la întâmplare, a stupilor şi inventarului apicol vechi, ceară şi miere.
Simptome
Întrucât larvele mor în mod frecvent după căpăcire, boala se recunoaşte clinic în primul rând după aspectul căpăcelelor de la puiet, care sunt perforate şi concave, ca urmare a faptului că larvele aderă de acestea, cât şi de fundul celulei.
Larvele prezintă culoarea galbenă-castanie şi miros asemănător cleiului de oase. Masa putrefiată este filantă (aderă şi se întinde sub forma unui fir atunci când este atinsă cu un beţişor) , fapt ce o deosebeşte de loca europeană. Albinele lucrătoare îndepărtează o parte din cadavrele larvelor, pentru ca matca să poată depune ouă, ceea ce duce la apariţia unui puiet depus neuniform, împrăştiat, spre deosebire de cel din familiile sănătoase, care este aşezat compact. În urma deshidratării, cadavrul devine complet uscat, aderent la peretele celulei cu care formează corp comun, greu de separat.
Tratamentul
Având în vedere marea rezistenţă a formelor sporulate, se impune, ca o necesitate, colectarea albinelor într-o ladă goală, acoperită cu plasă de sârmă, urmând ca albinele să fie ţinute la rece şi întuneric (pivniţă) timp de două zile, pentru a permite consumarea mierii infectate din guşă şi eliminarea sporilor. După acest interval de timp, albinele sunt transvazate într-un stup dezinfectat, prevăzut cu faguri artificiali, unde li se administrează sirop medicamentos.
După o prealabilă curăţire, stupii se dezinfectează cu o soluţie caldă de sodă caustică 3-4 %, se lasă la soare timp de 6 ore, după care soda se îndepărtează prin clătire cu multă apă, se usucă şi se revopsesc. Inventarul apicol se dezinfectează prin flambare, iar echipamentul de pânză prin fierbere timp de 30 minute. Albinele moarte, stupii vechi şi inventarul de mică valoare (perne, pături etc.) se distrug prin ardere. Mierea infectată se diluează cu o cantitate egală de apă, după care se sterilizează prin fierbere până revine la volumul iniţial şi se foloseşte exclusiv în hrana oamenilor. Fagurii se reformează pentru extragerea cerii, iar boştina se arde.
În tratamentul locei americane se pot utiliza sulfamidele şi unele antibiotice. Din grupa sulfamidelor se remarcă sulfatiazolul, iar din grupa antibioticelor oxitetraciclina, eritromicina, negamicinul.
Soluţia medicamentoasă pe bază de sulfatiazol se prepară dintr-un gram sulfatiazol la un litru sirop şi se administrează câte 100 ml pentru fiecare interval ocupat de albine, în 7 reprize, din 4 în 4 zile. Sulfatiazolul comprimate se administrează în amestec cu zahăr pudră, în doză de două comprimate a 0,5 g la 100 g zahăr presărat deasupra cuibului, repetat de două ori la interval de 7 zile.
Oxitetraciclina se poate utiliza în doze de 0,5 g la un litru de sirop, administrarea făcându-se în trei doze a câte un litru la interval de 7 zile. Oxitetraciclina sub formă uscată (pulbere) se amestecă cu zahăr pudră în cantitate de 5 g la 1 kg de zahăr şi se administrează prin presărare în trei doze a câte 100 g fiecare, la interval de 7 zile.
Eritromicina se foloseşte în doză de 0,3 g la litru de sirop, câte 250-400 ml pentru o familie de albine, de două ori la interval de 3 zile, apoi încă de 3 ori la interval de 7 zile.
Negamicinul se utilizează în doză de 0,4 g la litrul de sirop, câte 250 ml pentru o familie de albine, de 2 ori la interval de 3 zile, apoi încă de 3 ori la interval de 7 zile.
La apariţia bolii se tratează toate familiile de albine din stupină, ele fiind considerate contaminate.