ANARM

Nosemoza

Nosemoza este o boală de invazie a albinelor adulte, foarte răspândită, care evoluează cel mai adesea sub formă ascunsă (cronică), dar şi eruptivă, cu manifestări puternice. Ea apare mai frecvent la sfârşitul iernii şi începutul primăverii, putând provoca depopularea familiilor de albine când acestea sunt rău întreţinute şi iernate necorespunzător. Acţiunea parazitului este favorizată de existenţa familiilor slabe, de culesul de nectar şi polen, de umezeală, de timpul nefavorabil etc.

Etiologie

Agentul patogen este protozoarul unicelular Nosema apis, care se localizează şi se înmulţeşte în peretele intestinal, împiedicând astfel digestia şi asimilarea hranei. Agentul patogen are două forme: una vegetativă în care parazitul se multiplică în interiorul celulelor epiteliului intestinal al albinei, unde prin acţiunea mecanică iritantă şi toxică produce boala şi o formă sporulată cu un metabolism redus, întâlnită, de obicei, după moartea albinelor sau când este eliminat în mediul exterior. Sub această formă, el rezistă foarte mult în mediul exterior, germinând din nou în momentul în care ajunge în organismul albinei.

Sporii de Nosema apis au forma unor corpusculi ovali strălucitori, mai laţi la polul posterior, lungi de 5-6 microni şi laţi de 2,5-3 microni.

Suspendaţi în apă sau miere sunt distruşi şi la temperatura de 50°C după 15 minute, la temperatura camerei (22-24°C) rezistă 2 luni, iar la frigider (4°C) numai 3 săptămâni. În cadavrele uscate, sporii se conservă până la 1 an, în excrementele uscate până la 2 ani, în miere circa 258 de zile, iar în faguri între 3 luni şi 2 ani. Razele solare distrug sporii din mediul uscat după 15-32 de ore, iar din cel umed după 37-51 de ore.

Contaminarea se face pe cale bucală, prin consumul de apă sau hrană infestată. Boala se transmite prin miere, polen, faguri contaminaţi, prin furt, trântori şi inventar. Transmiterea bolii se face şi prin contact direct între matca infestată şi albinele care o îngrijesc, prin roirea familiilor bolnave de nosemoză sau prin practicarea stupăritului pastoral.

Izbucnirea nosemozei primăvara este legată şi de contaminarea în masă a albinelor în timpul curăţirii fagurilor de rezervă infectaţi. Nosema mai poate fi transmisă şi prin intermediul diferiţilor paraziţi ce trăiesc în stup, cel mai important, din acest punct de vedere, fiind molia cerii.

Apariţia bolii în stupină este favorizată de mai mulţi factori, dintre care amintim: iernarea pe miere de mană sau pe miere necăpăcită şi acrită, deranjarea familiilor de albine în perioada de iernare, lipsa mătcii în timpul iernii sau prezenţa în această perioadă a unei mătci neîmperecheate, imposibilitatea efectuării zborului de curăţire, ierni lungi şi umede, primăveri răcoroase, lipsa culesului, intervenţii frecvente şi nejustificate în cuibul familiei de albine, înmulţirea exagerată a acestora, mai ales în partea a doua a anului etc.

Simptome

În forma latentă de boală, manifestările sunt şterse şi de aceea se diferenţiază greu de albinele sănătoase.Familiile cu această formă se dezvoltă greu, prezintă mici pete de diaree pe rame şi stupi şi înregistrează o mortalitate sporită faţă de normal. Manifestările în forma acută de boală sunt mai pregnante. Astfel, familiile de albine bolnave de nosemoză au o activitate redusă primăvara sau după perioadele reci şi ploioase din timpul verii şi se depopulează cu toate că puietul este sănătos.

Albinele bolnave prezintă diaree de culoare brună-deschisă, au abdomenul umflat, îşi pierd capacitatea de zbor, tremură, se târăsc în faţa urdinişului, paralizează, după care mor în masă. Albinele moarte de nosemoză au picioarele adunate sub torace şi aripile întinse.

Când nosemoza este asociată cu diaree, este greu de delimitat cele două boli.

Podişorul, pereţii stupului, fagurii şi obiectele din jurul stupului sunt acoperite cu jeturi de diaree.

Mătcile infestate sunt la început mai agitate, apoi devin apatice şi cu o mobilitate redusă, cad de pe faguri, încetează depunerea ouălor, nu se hrănesc şi după un timp mor. Spre deosebire de albinele adulte infestate, mătcile bolnave de nosemoză nu prezintă forme de diaree, din contră sunt cu atât mai constipate cu cât gradul de infestare este mai mare.

Examinarea cu ochiul liber a intestinului extras cu mâna după îndepărtarea capului, permite să se observe la albinele infestate unele modificări macroscopice. Astfel, intestinul mijlociu este mai gros, are culoarea mată-albicioasă, iar striaţiunile transversale nu se mai observă.

Deoarece aceste simptome sunt caracteristice şi altor boli, diagnosticul precis nu este posibil decât prin examen de laborator, care constă în evidenţierea sporilor de nosemoză într-un preparat examinat la microscop.

Tratamentul ca şi la celelalte boli, se bazează pe acţiunea medicamentelor asociată cu măsuri de ordin igienic şi biologic. Boală considerată în mod oficial contagioasă, nosemoza poate fi combătută în mod eficient cu un antibiotic, fumagilina, cunoscut în comerţ sub numele de Fumidil B. Acest medicament se prezintă în flacoane de 25 g substanţă totală, din care 0,5 g substanţă activă, din conţinutul unui flacon putându-se trata 5 familii de albine. Acest produs se poate administra în funcţie de anotimp, fie în sirop, fie în pastă sau şerbet de zahăr, administrându-se 50 ml sirop medicamentos rezultat din 1 g Fumidil B la 1 litru sirop, la un interval de albine în 10 doze la interval de două zile.

În prezent, la noi în ţară, tratamentul se face cu Protofil, un produs care prin substanţele conţinute împiedică realizarea ciclului evolutiv al lui Nosema apis, inhibă flora patogenă intestinală şi stimulează secreţia enzimelor digestive ale albinelor şi larvelor. Se administrează în sirop 17 ml la litru şi în pastă, 3 ml la kilogram. Cantitatea de Protofil ce se administrează într-un anotimp unei familii variază între 50 şi 80 ml, în funcţie de mărimea şi starea acestora.

Când nosemoza este diagnosticată cu certitudine, se impune dezinfectarea foarte atentă a inventarului. Astfel, fagurii de rezervă se vor dezinfecta cu vapori de acid acetic glacial, formol sau anhidră sulfuroasă. Cu rol preventiv, în fiecare primăvară, apa din adăpătorile din stupină trebuie schimbată zilnic, iar toamna mierea de mană va fi extrasă în totalitate şi înlocuită cu miere florală sau cu sirop de zahăr 2:1. Mătcile vor fi înlocuite tot la doi ani, iar anual 1/3 din fagurii din cuib să fie înlocuiţi cu faguri artificiali, iar cei necorespunzători să fie reformaţi. Nu se vor deranja inutil familiile de albine, mai ales la începutul primăverii, când întoarcerea timpului rece ar putea avea urmări destul de grave şi nu se vor diviza familiile de albine mai târziu de mijlocul verii. Cadavrele albinelor din faţa urdinişului şi de pe fundul stupului se vor aduna şi arde, iar în stupină, pe cât posibil, vom păstra numai familii puternice, bine dezvoltate, cu instinct slab de roire.