ANARM

Calendar apicol - Aprilie (Partea II)

Acţiunile specifice

În stupină

Revizia sumară de primăvară, revizia generală sau de fond, diagnosticul şi tratamentul în caz de boală în stupină sunt lucrări înşirate şi descrise într-o derulare logică şi necesară. Nici un apicultor nu trebuie să uite că dacă în luna trecută (martie) nu a efectuat lucrările obligatorii din cauza vremii nefavorabile în cel mai fericit caz sau din neştiinţă, neglijenţă sau nepăsare - în cel mai nefericit caz - acum este momentul să lucreze bine şi repede în stupină.
Pentru aceasta, odată cu creşterea temperaturii peste 15-16°C, va executa revizia de fond a familiilor de albine cu care ocazie se stabileşte puterea familiei - în intervale sau cantitativ (un interval de albine egal 200 g albina pe rama ME sau 300 g pe rama Dadant), cantitatea şi calitatea puietului (în rame ocupate de puiet) şi cantitatea de hrană rămasă în cuib după terminarea perioadei de iernare.
Cantitatea puietului şi modul (aspectul) său de amplasare determină calitatea lui. Depunerea compactă şi în cantitate mare (2-3 faguri de puiet la 5-6 intervale albină) indică o matcă de calitate, prolifică, sănătoasă. Puietul puţin, împrăştiat, cu celule goale în cuprinsul lui, arata o matcă uzată, cu defecte, care va trebui să fie înlocuită. Cu această ocazie se scot, sau se trec după diafragmă fagurii goi, cei cu defecte, cu multe celule de trântori, precum şi fagurii albi care, în perioada de primăvară, sunt acceptaţi mai greu de mătci pentru creşterea puietului şi care, în acelaşi timp, menţin în cuib o zonă care se încălzeşte mai greu din cauza coeficientului termic mai redus.
Pentru mărirea suprafeţei de puiet fagurii cu resturi de miere aşezaţi după diafragmă şi chiar cei rămaşi în cuib se descăpăcesc.
Cât priveşte creşterea puietului, la început, până ce puietul ocupa bine 3-4 faguri în centrul cuibului, acesta se menţine cât mai strâns, astfel încât puietul să fie depus cât mai compact, albina ocupând complet intervalele dintre faguri. Cuibul se menţine în acest mod până ce puietul se extinde până la fagurii laterali, iar albina trece ziua şi pe fagurii de după diafragmă. Din acest moment, o dată la 6-7 zile se introduce la marginea puietului câte un fagure bun de ouat, mai închis la culoare (lucrarea se numeşte lărgirea cuibului), iar după ce puietul se extinde pe 5-6 faguri, fagurele respectiv se poate introduce între ultimii doi faguri cu puiet, din partea dinspre diafragmă, care de obicei este îndreptată spre sud (lucrare denumită spargerea cuibului). Fagurele nou introdus, poate fi uscat sau puţin stropit cu apă călduţă sau cu sirop slab de zahăr, în ultimul caz trebuiesc luate măsuri atente de prevenire a furtişagului. Se lucrează repede şi precis, nu se ţine cuibul deschis timp îndelungat, nu se lasă fagurii cu miere sau cu sirop între stupi. La apariţia furtişagului se întrerupe imediat administrarea de sirop şi se închide stupul, se reduce deschiderea urdinişului, şi eventual se umezesc stupii cu petrol, motorină etc. pentru alungarea albinelor hoaţe, se pun tăvi cu materiale fumigene în faţa urdinişurilor.
Această schemă de dezvoltare a cuibului se foloseşte indiferent de tipul stupului, chiar şi la cei multietajaţi, în cazul în care au ieşit din iarnă cu mai puţin de 6-7 intervale de albine, în plus, aceştia pot fi lăsaţi pentru prima perioadă doar pe un corp, sau în cazul în care au iernat pe două corpuri, între acestea să se introducă o folie din plastic sau din carton asfaltat, cu o fantă de 1/20 cm înspre peretele din faţă, pentru trecerea albinelor, în acest mod strâmtorarea este mai puternică şi păstrarea regimului termic mai sigură.
Dacă stupii ME au iernat doar pe un corp, sau li s-a redus un corp în primăvară pentru a se realiza un regim termic mai bun în cuib (la familiile slabe), şi a fost lăsat doar corpul în care se afla cuibul familiei de albine, în momentul în care albina ocupă bine 8-9 intervale şi există 6-7 faguri cu puiet, se montează (ataşează) şi cel de al doilea corp. Acesta se aşează pentru început, sub corpul ocupat de cuib, unde se menţine până când în corpul de sus puietul va ocupa 8 faguri, fapt care va obliga matca să coboare în corpul de jos unde va începe să depună ouă pe 2-3 faguri centrali iar intervalele corpului respectiv vor fi ocupate măcar pe jumătate de albine. În acel moment se face inversarea corpurilor, în continuare lucrându-se nu cu rama, ci doar cu corpul.
Pentru o mai buna amorsare a creşterii de puiet în corpul pus deasupra, în acesta se poate introduce un fagure cu puiet necăpăcit scos din primul corp, în locul lui introducându-se un fagure bun de ouat sau o ramă cu fagure artificial, puietul introducându-se între fagurii în care matca a depus deja ouă. În corpul aşezat deasupra, dacă în natură există un oarecare cules de întreţinere, se mai pot introduce în locul fagurilor goi, 1-2 rame cu faguri artificiali,, cu care se încadrează (intercalează) fagurii cu ouă sau cu puiet. În perioadele cu cules abundent şi mai ales dacă albinele beneficiază de cules de la vreun masiv melifer (rapiţă, muştar, cătină etc.) se pot introduce la clădit rame cu faguri artificiali, amplasaţi la marginea cuibului lângă ultima ramă de puiet. Aceşti faguri pot fi lăsaţi în locul respectiv până ce sunt clădiţi complet sau pot fi înlocuiţi cu alţi faguri artificiali doar după ce celulele au fost trase numai pe jumătate din înălţime, fagurii urmând a fi terminaţi de crescut la culesul următor, mai intens (salcâm). Cea de a doua variantă este de preferat, în acest mod putem realiza începerea clădirii la mai mulţi faguri, şi nu vom tine ocupat locul respectiv cu un fagure alb în care, de regulă, în această perioadă, albinele nu depun nimic, în plus îI pot strica clădind în unele cazuri celule de trântor.
În situaţia în care se observă tendinţa depunerii de puiet de trântor, mai ales la familiile cu mătci mai bătrâne, se va introduce la marginea cuibului o ramă goală, eventual însârmată (rama clăditoare) în care albinele vor trage faguri naturali cu celule de trântori, faguri care pot fi recoltaţi periodic, pe măsura ce sunt terminaţi de crescut, uneori în celule existând chiar şi ouă sau puiet tânăr de trântori.

În general, în această perioadă există un cules de întreţinere, uneori chiar mai intens, de nectar, cât şi un aport destul de mare de polen care, în unele cazuri, poate bloca fagurii destinaţi creşterii de puiet. În acest caz fagurii destinaţi creşterii puietului , blocaţi cu păstură, trebuie să fie scoşi din cuib şi înlocuiţi cu alţi faguri goi, buni de ouat, de preferat cu coroane de 0,4-0,5 kg miere. Pot apare însă şi perioade lipsite de cules, care influenţează negativ desfăşurarea normală a creşterii puietului. Pentru remedierea acestei situaţii, în vederea asigurării hranei hidrocarbonate necesare (miere) se vor face hrăniri stimulente. Furajarea albinelor în scop de stimulare, amplificare şi accelerare a dezvoltării este esenţială.
Hrănirile stimulative de primăvară se fac cu sirop de zahar sau miere (apa + zahăr = 1:1 - 1 parte apă la 1 parte zahăr -) în cantităţi mici, administrate periodic şi repetat la un interval de 3-4 zile, în funcţie de puterea familiilor şi de capacitatea lor de prelucrare a siropului.
Administrarea în hrănitoare a porţiilor mici de sirop din zahăr călduţ creează o senzaţie de cules care, bazată pe instinctul de acumulare, induce un plus de activităţi:
- la matcă: mărirea numărului de ouă depuse într-un interval de timp;
- la albinele doici: contingente mai mari vor lua în creştere puiet mai mult, albinele care efectuează alte munci în stup, în faguri şi chiar în afara stupului vor fi mai zorite.
O metoda eficientă şi cu un volum necesar mai mic de muncă, este administrarea în hrănitoare de zahăr tos puţin umectat. Astfel administrat, folosirea zaharului este permanentă, creând senzaţia de cules, şi de lungă durată şi, în plus, nu provoacă furtişag. Poate fi folosit însă doar atunci când temperatura exterioară a atins cel puţin 16-18°C.

Întrucât primăvara se pot manifesta semnele clinice ale nosemozei (pete de diaree, albine bolnave) împotriva acestei boli preparatul FUMIDIL B administrat conform prospectului, sau ceaiuri preparate din mai multe plante medicinale: sunătoare (Hypericum perforatum), flori de coada şoricelului (Achilia millefolium), frunze de mentă (Mentha p/per/ta), flori de muşeţel (Matricaria chamomilla), frunze şi flori de busuioc (Ocimum basilicum).
Infuzia se prepară astfel: cantitatea de plante uscate trebuie să fie de 20 g la un litru de apă (în total, nu de fiecare plantă). Infuzia la nevoie se poate face din una, două, trei sau toate plantele indicate, luate în părţi egale. Plantele mărunţite se pun într-un vas emailat peste care se toarnă o cantitate mică de apă rece ca să se îmbibe, în alt vas se fierbe apa care se toarnă fierbinte peste plantele din vasul în care s-au îmbibat cu apă rece. Vasul cu plante şi apa fierbinte se lasă 5 minute la foc mic, fără să fiarbă. După ce se stinge focul se acoperă vasul şi se lasă timp de 30 de minute pentru a se produce extracţia principiilor active. Se strecoară şi cu aceasta infuzie (ceai) se prepara siropul. La 1 litru ceai se adaugă 1 kg zahăr şi zeama stoarsă de la o jumătate de lămâie. Se administrează porţii de câte 250-500 ml (0,25-0,5 l) în funcţie de puterea familiei, de patru ori la interval de 5 zile.
În cazul afectării stupinei de nosemoză - diagnosticată pe baza semnelor clinice (pete de diaree, albine cu abdomenul destins, flasc, ce se deplasează greu şi sunt incapabile de zbor) corelate obligatoriu cu examenele de laborator - stupina va fi igienizată prin îndepărtarea fagurilor vechi sau cu pete de diaree. Familiile de albine vor fi mutate în stupi dezinfectaţi prin spălare cu apa şi sodă de rufe (carbonat de sodiu) 50 g la litru de apă caldă.
În nici un caz acum în siropuri sau mai devreme în paste, şerbet ori zahar candi nu se vor introduce în compoziţie streptomicină ori alte antibiotice. Utilizarea streptomicinei în tratamente cu scop preventiv sau curativ este cu desăvârşire interzisă. Mierea cu urme de streptomicina este refuzată la cumpărare.
În cazul apariţiei de larve bolnave de puiet văros sau locă se iau imediat măsuri de tratament. Când infectarea cu locă cuprinde mai multe celule pe acelaşi fagure, e de preferat ca fagurele respectiv să fie scos la reformă şi topit, indiferent de cantitatea de puiet şi de miere pe care o conţine.
De asemenea, se aplica tratamentul contra varroozei.

Partea I . Partea II . Partea III . Partea IV