ro . ru . en

Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova

Noutati . Reportaje . Articole recente



Apicultorii, la fel de muncitori ca albinele

Nu se dau bătuţi şi rămân la fel de muncitori ca albinele, deşi anul 2012 le-a adus numai ghinioane. Vorbim despre apicultorii care, în această perioadă, îşi pregătesc familiile de albine pentru iernare. Acest proces este unul migălos şi cere multă răbdare, la fel ca şi îndeletnicirea de apicultor. Pentru a ajunge până la primăvară, albinele au nevoie de căldură şi hrană din belşug.

Ştefan Garbuz din satul Sverida, raionul Călăraşi, îngrijeşte 140 de familii de albine. Apicultorul rămâne la fel de optimist şi îşi pregăteşte albinele pentru iarnă, deşi, în acest an, a cules cu peste o tonă de miere mai puţin, decât de obicei.

"Către iarnă apicultorii finisează ultimele lucrări de strâmtorare a cuiburilor. De asemenea, şi urdinişurile se închid. Dacă în familia normală sunt în jur de 70 de mii de albine, în iarnă se duc 30 de mii de albine", a declarat Ştefan Garbuz, apicultor.

Un stup trebuie să intre în iarnă cu provizii suficiente pentru ca albinele să reziste până la primăvară.

Pentru a pregăti pentru iarnă doar o singură familie de albine este nevoie de aproape 15 kilograme de miere. La fel, în perioada de iarnă mor în jur de trei procente din numărul total de albine dintr-o familie.

"Albinele se tem iarna de umiditate înaltă şi de curenţii de aer. Stupul ar trebui să fie fără fisuri. Ar fi bine, noi ne rugăm ca în perioada de iarnă să fie câteva zile de căldură, pentru ca albinele să iasă la aşa-zisul zbor de curăţire", a spus Ştefan Garbuz.

În Republica Moldova consumul de miere este de aproape 200 de grame pe cap de locuitor.