ro . ru . en

Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova

Noutati . Reportaje . Articole recente



Mierea de albine s-ar putea scumpi. Ce spun apicultorii

Apicultorii fac un prim bilanţ. Recolta de miere de primăvară este cu 70 la sută mai mică decât în anul trecut. Prisăcarii dau vina pe ploi şi spun că, din această cauză, kilogramul de miere se va scumpi cu 20 la sută.

Apicultorii speră că vor avea mai multă miere de tei şi de floarea-soarelui. În caz contrar, majorarea preţurilor este inevitabilă, spun ei.

"Dacă ieşim la volumul de anul trecut, o să avem venit, dar dacă nu, suntem practic la zero pierderea a fost de 30-40 la sută mai puţin ca în anii precedenţi", a menţionat apicultorul Sergiu Brânză.

Dacă în anii precedenţi, prisăcarii colectau până la 25 de kilograme de miere de la o familie de albine, în aceste an, volumul a scăzut până la 12 kilograme. Pentru a-şi recupera investiţia, apicultorii se văd nevoiţi să ridice preţul mierii.

"Primăvara a fost severă pentru albine. Şi iarna, şi iarăşi, până ce o ieşit albinele din iarnă, greu".

"Puţin am majorat preţurile, dar lumea nu are bani. Totuşi, acel care e cu iniţiativa, e şi cu pierderea.

"Nu merge preţul pe care l-am dori noi, pentru că lumea nu are bani şi preţul scade, intrăm în condiţiile cumpărătorului.

Preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din Moldova de vină pe încălzirea bruscă a vremii.

"Temperaturile înalte careau fost la finele lunii aprilie, ceea ce a forţat natura să se dezvolte, salcâmul aproape cu 3 săptămâni înainte a înflorit", a precizat preşedinte Asociaţiei Apicultorilor din Moldova Ştefan Condtratiuc.

Astăzi, la piaţă un kilogram de miere de salcâm poate fi cumpărat cu 70 de lei.