ro . ru . en

Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova

Noutati . Reportaje . Articole recente



Droguri cu gust de miere

Drogurile pot fi ascunse şi în miere. Angajaţii penitenciarului numărul 6 din Soroca au depistat, luni, substanţe narcotice în coletul unui deţinut. Stupefiantele erau camuflate într-o sticlă de plastic cu miere de albine.

Deocamdată, pe acest caz nu a fost intentat niciun dosar penal, colaboratorii de poliţie urmează să stabilească provenienţa drogurilor.

Dacă va fi găsită vinovată, persoana care a transmis drogurile riscă până la patru ani de detenţie. Potrivit statisticilor, cel mai des domnişoarele sau vârstnicii sunt intermediari în astfel de situaţii.

Potrivit regulamentului, toate coletele transmise deţinuţilor sunt deschise de condamnat doar în prezenţa lucrătorului medical şi al reprezentantului penitenciarului. Lucrurile suspecte sunt supuse unui control riguros.