Noutati . Reportaje . Articole recente
Propolis (Partea II)
Colectarea propolisului de la albine
Producţii sporite de propolis se pot realiza folosindu-se în acest scop unul din tipurile existente de colectoare de propolis. Pot fi folosite colectoare care conţin o plasă de material textil (propolisul se recoltează prin refrigerare şi sfărmarea bucăţilor de propolis de pe plasă, propolisul devenind casant la rece) sau pur şi simplu o bucată de linoleum, aproape cât dimensiunile părţii de sus a stupului, polenul recoltându-se printr-o simplă răzuire cu dalta apicolă.
În scopul măririi producţiei de polen, se pot lua următoarele măsuri:
1. cu ocazia fiecărei intervenţii care se face în cuibul familiilor de albine în special în perioada de primăvară şi toamnă, se vor curăţa cu atenţie, prin răzuire,toate părţile şi elementele din stup ce prezintă depuneri de propolis;
2. se vor distanţa ramele între ele, precum şi scândurelele de podişor câte 2-4 mm, formându-se spaţii care, după umplerea lor de către albine cu propolis, vor fi curăţate reţinându-se propolisul rezultat;
3. se înlocuieşte podişorul cu o plasă din material plastic care după propolizare se va ridica în vederea recoltării, depozita la rece, apoi, cu o daltă, detaşa propolisul;
4. se poate folosi cu rezultate bune şi colectorul de propolis format dintr-un grătar lamelat din tablă zincată, sită din material plastic şi pânză colectoare care se plasează deasupra cuibului în locul podişorului;sita şi pânza colectoare rămân în tot cursul anului în familia de albine. Grătarul lamelat se pune în luna aprilie o dată cu lărgirea cuibului şi se ridică toamna în momentul pregătirii pentru iernare a familiilor de albine; În timpul sezonului apicol, ori de câte ori plasa din plastic este încărcată, pe majoritatea suprafeţei cu propolis, se desface prin desprindere pânza colectoare de care aderă cea mai mare parte din propolis, reaşezându-se în poziţia iniţială. Recoltarea propolisului de pe pânza colectoare se face o dată pe an după ce în prealabil a fost păstrată câteva zile la temperatură scăzută (congelator).
În acest mod, anual, pot fi recoltate cantităţi însemnate de propolis, cu un grad mai mare de impurităţi (la răzuirea părţilor componente ale stupului) sau aproape liber de diferite impurităţi, aproape pur, prin folosirea colectoarelor.
Analiza
Nu există o metodă standard care să permită identificarea propolisului aşa cum se identifică lăptişorul de matcă de exemplu. Dar s-a demonstrat că analiza polinică a propolisului este posibilă şi că ea permite trasarea originii geografice a unei probe de câteva grame. Aceasta nu are nimic surprinzător pentru că se ştie că propolisul cuprinde polen în cantitate apreciabilă şi că el constituie un excelent mijloc de conservare.
Preparare şi conservare
Propolisul brut obţinut prin răzuire nu cere nici o preparare specială, dar se pot tria fragmentele şi îndepărta deşeurile mari. Conservarea nu pune, nici o problemă deosebită.
Propolisul se ambalează în pungi de plastic etanşe, pentru a se păstra astfel principiile active ale propolisului, aşezate în lădiţe de lemn căptuşite cu hârtie. Pe fiecare lădiţă, care conţine propolis, se lipeşte o etichetă ce cuprinde numele şi adresa producătorului, caracterizarea propolisului după sursa de provenienţa, perioada de recoltare şi greutatea brută şi netă.
Propolisul fiind solubil în alcool etilic la rece, se pot uşor prepara soluţii filtrabile. Ceara se elimină prin acţiunea frigului, căci ea este foarte puţin solubilă în alcool la temperatură scăzută.
Datorită proprietăţilor sale bactericide, tămăduitoare, propolisul a fost utilizat din cele mai vechi timpuri în medicina populară la vindecarea rănilor. De câţiva ani, sub influenţa cercetărilor făcute asupra constituanţilor propolisului de izolare şi identificare a fracţiilor active, s-a constatat apariţia, mai ales în ţările din est, a unor preparate de tipul unguent, pastă, aerosol etc., utilizate pentru diferite afecţiuni mai ales cutanate sau ale căilor respiratorii. Pentru fabricarea medicamentelor propolisul se predă fabricilor sau farmaciilor interesate. Propolisul ce se achiziţionează este de două feluri - propolis obişnuit provenit de la diferite plante sau propolis poligam şi propolis uniplant sau monofit, recoltat de la o singura plantă. Propolisul trebuie să se prezinte ca o masă solidă, de culoare brun-cafenie, mai închisă sau deschisă, cenuşiu-verzui, să fie de culoare omogenă sau cu aspect marmorat pe secţiuni, consistenţa lui să fie vâscoasă, lipicioasă, frământat în mână să lase urme, să aibă un miros plăcut, caracteristic de răşină iar referitor la puritate, să prezinte urme abia vizibile cu ochiul liber de impurităţi fine. Totodată, la predare, trebuie să conţină între 50-55 materii răşinoase şi balsamuri, ceară cca. 30%, uleiuri eterice cca. 14% şi polen cca.5%.
Cercetarea propolisului duce, de la o zi la alta, la aplicaţii medicale importante. Dar pentru moment suntem încă obligaţi să recunoaştem că propolisul este un produs cu compoziţie variabilă şi că nu vom face progrese decisive decât continuând cercetările biochimice care au ca obiect cunoaşterea mai îndeaproape a agenţilor cărora li se datorează certele proprietăţi biologice constatate.