Noutati . Reportaje . Articole recente
Venin (Partea II)
Fosfolipaza este implicată în reacţiile alergice.
În compoziţia veninului s-au mai identificat şi o serie de aminoacizi liberi, acizi nucleici, grăsimi, acizi volatili, aceştia din urmă pierzându-se în cea mai mare parte prin uscare (acidul formic, acidul clorhidric şi acidul ortofosforic).
Dintre substanţele minerale, în cenuşă s-au găsit calciu 0,26%, magneziu 0,49%, fosfor 0,42%, aceasta din urmă sub formă de componenţi organici ai acidului fosforic. Sulful se găseşte numai sub formă de derivaţi organici.
Natura complexă a veninului trebuie pusă pe seama marii diversităţi de insecte şi vertebrate prădătoare care pot ataca familia de albine.
La om reacţiile la picătura de venin sunt de trei feluri: locale, sistemice şi anafilactice. În primul caz de reacţie, umflătura locală se extinde în timp de câteva ore, iar locul înţepat poate fi roşu, cald şi sensibil 2-3 zile. O reacţie sistemică se petrece în câteva minute după înţepătură şi poate provoca o erupţie generală, tulburări respiratorii, greaţă, vomismente, dureri abdominale şi sincope.
În reacţia anafilactică, simptomele se manifestă în câteva secunde după înţepare şi comportă dificultăţi respiratorii, confuzii mentale, vomismente, un şoc de tensiune sanguină care poate conduce la pierderea cunoştinţei; şi la moartea prin colaps respirator şi circulator (F r a n k 1 a n d, 1976).
În general se poate crea o oarecare rezistenţă la înţepăturile albinelor dar totuşi, reacţiile la acestea pot deveni pe neaşteptate, dintr-o cauză sau alta, foarte intense. Cei care sunt foarte sensibili pot muri dintr-o singură înţepătură de albină, dar un om a înregistrat 2243 de înţepături şi a supravieţuit.
Fosfolipaza este implicată în reacţiile alergice.
În compoziţia veninului s-au mai identificat şi o serie de aminoacizi liberi, acizi nucleici, grăsimi, acizi volatili, aceştia din urmă pierzându-se în cea mai mare parte prin uscare (acidul formic, acidul clorhidric şi acidul ortofosforic).
Dintre substanţele minerale, în cenuşă s-au găsit calciu 0,26%, magneziu 0,49%, fosfor 0,42%, aceasta din urmă sub formă de componenţi organici ai acidului fosforic. Sulful se găseşte numai sub formă de derivaţi organici.
Natura complexă a veninului trebuie pusă pe seama marii diversităţi de insecte şi vertebrate prădătoare care pot ataca familia de albine.
La om reacţiile la picătura de venin sunt de trei feluri: locale, sistemice şi anafilactice. În primul caz de reacţie, umflătura locală se extinde în timp de câteva ore, iar locul înţepat poate fi roşu, cald şi sensibil 2-3 zile. O reacţie sistemică se petrece în câteva minute după înţepătură şi poate provoca o erupţie generală, tulburări respiratorii, greaţă, vomismente, dureri abdominale şi sincope.
În reacţia anafilactică, simptomele se manifestă în câteva secunde după înţepare şi comportă dificultăţi respiratorii, confuzii mentale, vomismente, un şoc de tensiune sanguină care poate conduce la pierderea cunoştinţei; şi la moartea prin colaps respirator şi circulator (F r a n k 1 a n d, 1976).
În general se poate crea o oarecare rezistenţă la înţepăturile albinelor dar totuşi, reacţiile la acestea pot deveni pe neaşteptate, dintr-o cauză sau alta, foarte intense. Cei care sunt foarte sensibili pot muri dintr-o singură înţepătură de albină, dar un om a înregistrat 2243 de înţepături şi a supravieţuit.
Recoltarea veninului de albine
Cantitatea de venin pe care o poate elibera o albină în momentul înţepării este de 0,3 mg venin lichid, adică 0,1 mg substanţă uscată. Secreţia veninului este determinată de vârsta albinelor, de cantitatea şi calitatea hranei şi de sezon.
În momentul ecloziunii albinele nu au venin, la 6 zile au circa 0,15 mg, la 11 zile 0,21 mg, iar la 15 zile 0,3 mg venin lichid, respectiv 0,05 mg, 0,07 mg şi 0,1 mg substanţă uscată.
Cantitatea maximă de venin este secretată de albinele în vârstă de 15-20 de zile, vârstă după care secreţia glandelor începe să scadă.
Cantitatea de venin obţinută de la albinele de primăvară, când resursele polinifere sunt bogate, este mai mare decât la generaţiile de vară şi toamnă.
Obţinerea veninului se poate face prin mai multe metode, dar având în vedere numărul extrem de mare al albinelor necesare pentru producerea unui gram de venin, nu toate au eficienţă maximă. Recoltarea se face prin narcotizarea albinelor, fie prin înţeparea unor membrane, fie cu ajutorul unor dispozitive electrice speciale instalate la urdiniş.
Metoda prin narcotizare constă în introducerea albinelor într-un vas de sticlă, peste care se aşează o hârtie de filtru umectată cu eter. Albinele depun veninul pe pereţii vasului, de unde se recuperează prin spălare, filtrare şi evaporare, astfel că se obţine venin sub formă de precipitat. Albinele, după ce îşi revin, sunt redate familiei. Prin folosirea acestei metode de la 1000 de albine se obţin aproximativ 50-57 mg venin. Metoda prezintă dezavantajul că veninul obţinut este impurificat cu diferite materii ce se află pe corpul albinelor şi în plus randamentul este relativ scăzut.
Metoda recoltării individuale a veninului se face într-un vas cu apă distilată, pe a cărui gură se leagă o membrană subţire de piele, pe care se aplică albinele în scopul de a înţepa. În urma acestei operaţiuni, veninul se scurge în apa distilată, de unde prin fierbere şi evaporare se recuperează sub forma unui precipitat. Metoda este foarte greoaie, dar prezintă avantajul că permite obţinerea de venin pur.
Metoda instalării la urdiniş a unor dispozitive speciale care produc asupra albinelor un şoc electric. Aparatura pentru recoltarea veninului se compune din: generator de impulsuri, sursa electrică, grila de excitaţie cu caseta colectoare de venin şi conductorii de legătură.