Noutati . Reportaje . Articole recente
Venin (Partea III)
Generatorul de impulsuri este un aparat electronic alimentat la o sursă de energie de 9-12 V, care produce impulsuri electromagnetice optime pentru declanşarea actului de înţepare şi eliberarea veninului. Declanşarea instinctului de înţepare se realizează prin impulsuri electrice cu undă complexă ce are amplitudinea pozitivă de 45 V pe o perioadă de 1,5 microsecunde, succedate instantaneu de o amplitudine negativă de 37 V, timp de 7 microsecunde. Frecvenţa impulsului este de 58 Hz. Impulsurile sunt ciclice, sub formă de serii, cu pauză între serii de 3 sau 6 secunde. Contactul a una sau două albine cu firele grilei provoacă instantaneu reacţia de înţepare. Alarma dată de primele albine produce un efect de avalanşă în urma căruia în 1-2 minute un număr mare de albine se adună pe grilă şi înţeapă membrana, dar reacţia lor încetează la scurt timp după întreruperea semnalului stimul.
Grila de excitaţie este constituită dintr-o reţea de fire paralele neizolate cu grosimea de 0,5-0,6 mm, distanţate între ele la 4,5-5 mm. Cadrul grilei pe care se desfăşoară reţeaua este executat în două variante. La prima variantă cadrul este format din două piese din material plastic, fixate prin intermediul a două tije metalice, desfăşurarea reţelei de conductori realizându-se pe o singură faţă. Cealaltă variantă este sub forma unei rame din lemn cu dimensiunile ramei de magazin, pentru a putea fi folosită în toate celelalte tipuri de stupi, desfăşurarea firelor reţelei făcându-se pe ambele feţe. Caseta colectoare de venin se plasează sub reţeaua de fire şi prezintă ca suport o placă de sticlă peste care se aşează o membrană din plutex (latex) care este uşor penetrabilă şi nu reţine acul albinei.
Conductorii pentru racordare asigură legătura între generatorul de impulsuri şi grilele colectoare montate la stupi (la urdiniş, pe scândura de zbor, în poziţie orizontală cu pelicula în sus).
Recoltarea veninului se poate face numai în timpul sezonului activ, din aprilie până în septembrie, numai de la familii puternice. În cursul unei zile, o familie de albine se poate supune unui ciclu de 4 excitări a 30 de minute, cu pauze între ele de 60 minute. Repetarea recoltării se poate face de la aceeaşi familie după 48 de ore.
Casetele de colectare rămân montate în grilă până la saturarea cu venin (8-10 recoltări).
După ultima recoltare, casetele sunt păstrate într-o încăpere minimum 72 ore pentru ca veninul de sub peliculă să cristalizeze complet şi abia după aceea se procedează la desprinderea peliculei şi răzuirea veninului.
Trebuie menţionat faptul că recoltarea veninului nu influenţează negativ nici organismul albinelor şi nici activitatea acestora. Deoarece pe timpul recoltării veninului se produce o irascibilizare extrem de mare a albinelor care persistă până la 6 zile după efectuarea extracţiei şi deoarece veninul este foarte toxic se vor lua măsuri severe de protecţia muncii.
Ambalarea veninului se face în recipiente cu dop rodat, închise la culoare, şi se păstrează până în momentul livrării la temperatura camerei, în condiţii de umiditate normală.
Falsificarea veninului de albine
Veninul de albine poate fi falsificat cu orice pulbere de culoare albă solubilă în apă.
- Albuşul de ou crud uscat şi măcinat sub formă de pulbere fină cu structură cristalină, albă strălucitoare, poate imita foarte bine veninul de albine. Această falsificare se recunoaşte astfel: în soluţie apoasă 1% are tentă opalescentă, iar prin încălzirea acesteia se formează flocone mici care la adăugare de clorură de sodiu se aglomerează sub formă de coagul, asemănător cu albuşul de ou fiert. Soluţia are un pH alcalin, depăşind cu mult valoarea maximă de 5,5.
- Laptele praf adăugat veninului dă o soluţie apoasă cu aspect opalescent sau chiar lactescent. Prin adăugarea unor picături de acid clorhidric soluţie 30% şi încălzire, se formează flacoane care ulterior tind să se aglomereze.
- Făina de cereale sau amidonul ca atare din venin se pune în evidenţă în urma tratării cu soluţie de iod, când apare culoarea albastră. La examenul microscopic al sedimentului, în lumina polarizată, se constată numeroase granule de amidon.
- Carbonatul, bicarbonatul sau altă pulbere alcalină din veninul de albine, se pune în evidenţă prin tratarea acestuia cu o picătură de acid clorhidric soluţie 30%, aceasta producând o efervescenţă puternică. Reacţia soluţiei 1% este alcalină, pH-ul având valori mari, de peste 8.
- Clorura de sodiu adăugată în venin se poate identifica cu ajutorul azotatului de argint soluţie 0,1 n în prezenţa cromatului de potasiu. Dacă produsul nu este impurificat atunci apare în soluţie culoarea cărămizie, iar dacă falsul s-a produs, soluţia rămâne galbenă.
- Zaharurile direct reducătoare cum ar fi glucoza, fructoza, lactoza, cât şi cele nereducătoare, zaharoza, se pot pune în evidenţă uşor prin reacţia Fehling. În cazul prezenţei zaharurilor apare un precipitat roşu cărămiziu de oxid cupros. Orientativ, decelarea zaharurilor se poate face topind câteva cristale de venin la flacără pe spatula metalică. Dacă apare aspectul şi mirosul de caramel, înseamnă că veninul este falsificat cu zaharuri.
Însuşirile terapeutice ale veninului de albine
Veninul de albine este un produs biologic propriu al albinei şi nu intră în rândul principiilor active transmise de plante. Componentele sale acţionează pe de o parte ca inhibitoare ale sistemului nervos, iar pe de altă parte ca stimulente ale inimii şi ale glandelor cortico-suprarenale. Prin stimularea producerii de cortizon, veninul de albine acţionează în tratarea afecţiunilor reumatismale, mai cu seamă în artrite. Administrat direct sau pe cale parentală (injecţii), singur sau în asociere cu corticoizi, veninul de albine este cunoscut şi utilizat astăzi ca un factor activ în tratarea acestor afecţiuni, iar prin combinarea mai multor metode sau tehnici curative se poate utiliza în combaterea şi altor afecţiuni, cum ar fi: poliartrite infecţioase nespecifice şi spondilartroze deformate; boli ale sistemului nervos periferic: lumbago, sciatică, nevralgii de trigemen şi de facial, nevralgii intercostale, pareze şi hemiplegii; boli vasculare: tromboflebită, endarterită, arterioscleroza vaselor membrelor; gută, tireotoxicoză şi astmul bronşic; reumatismul poliarticular, muscular şi cardiac; boli de piele: ulcere trofice, fistule şi plăgi atone; boli oculare: irită şi iridocilită.
În general se poate spune că veninul de albine, în doze mici, repetate, prin compoziţia sa foarte complexă, stimulează reactivitatea nervoasă şi humorală a întregului organism, mărindu-i capacitatea de apărare împotriva infecţiilor, mărind reactivitatea sistemului conjunctiv, favorizând Ieucocitoza şi permeabilizând o serie de ţesuturi sclerozate. Cu toate acestea, utilizarea lui se va face numai cu avizul medicilor reumatologi şi cardiologi, specializaţi în apiterapie.
Nu se vor trata cu preparate pe bază de venin bolnavii de diabet, de ficat şi pancreas, cu afecţiuni cardiovasculare de tipul infarctului miocardic, endocardite şi miocardite, arterioscleroză avansată, cei cu nefrită şi nefroză, cei cu tuberculoză, sifilis şi bruceloză, cei cu epilepsie, encefalite şi gravidele.