|
În Republica Moldova apicultura este una din cele mai vechi îndeletniciri care s-a dezvoltat pe aceste meleaguri în condiţii naturale favorabile privind clima, relieful şi vegetaţia. Producţia de miere şi de ceară a Moldovei constituia un factor esenţial în dezvoltarea ţării. Dm. Cantemir considera că pădurile Moldovei oferă un material abundent pentru ceară şi miere însă în pravila ţării era scris că este oprit ca nimeni să nu ţie mai mulţi stupi decît suferea locul, sau, ca nu cumva mulţimea stupilor să aducă supărarea vecinilor. Faima Moldovei ca producătoare de miere şi ceară era veche şi toţi călătorii străini care au trecut pe aici au menţionat la loc de cinste aceste produse. Moldova era renumită în zone producătoare de miere. Satul Suhinţe din ţinutul Soroca este dat mănăstirii Voroneţ de către Radul Voievod în 1617 fiind scutit de deseatina de stupi. Mănăstirile Basarabene posedau stupine mari. Mănăstirile Peştera din Orhei, mănăstirea Călăraşi dădea cîte 30 puduri (16 kg pudul) de miere pe an. Cea mai bogată prisacă se părea la mănăstirea Sava, dar nici Capriana nu era mai prejos avînd o poziţie geografică deosebit de avantajoasă, păduri întinse de tei şi numeroase poiene. Efectivul şi productivitatea familiilor de albine în decursul a 2 decenii | Anul | Numărul stupilor populaţi | Producţia de miere, în puduri | Producţia de ceară, în puduri | 1890
1895
1900
1901
1905
1907
1910 | 81 480
75 669
42 352
53 677
50 220
50 454
46 417 | 12 396
8 092
60 685
11 911
14 107
17 565
16 060 | 4 617
2 850
1 806
2 868
3 717
4 802
4 101 |
La expoziţia agricolă a Moldovei din 1923 staţiunea apicolă Chişinău a luat medalia de aur pentru produse apicole şi materialul didactic, Tighina şi Soroca au luat premiul întîi, iar Orhei şi Bălţi - premiul doi.
Republica Moldova a fost din trecutul îndepărtat una din ţările mai vestite în ce priveşte apicultura datorită mierii de calitate de la pădurile de tei şi arţar şi mai ales de la imensele fîneţuri pline de flori, căci pînă în urmă cu un secol întreaga noastră economie era orientată la creşterea animalelor. Apoi apicultura an de an s-a diminuat. Pădurile s-au defrişat, încît numai regiunile de codri şi puţine zone sînt resurse naturale de cules. În schimb culturile mari de sute de mii de ha cu plante industriale ca rapiţa, floarea soarelui, soia mai cu seamă pădurile de salcîm şi tei oferă albinelor un cules rentabil încît se putea asigura consumul intern şi exporta chiar, sute de tone de miere. Din anii 1939, de cînd a luat fiinţă în ţara noastră prima gospodărie apicolă specializată de stat şi în 1982 (sub conducerea I. Arion) cînd au fost organizate 8 gospodării specializate în apicultură (Edineţ, Nisporeni, Ungheni, Vulcăneşti, Călăraşi, Ciadîr-Lunga, Cahul şi Orhei) în Asociaţia de Producere şi Comerţ «Apicultura» însufleţiţi de dorinţa de a face cît mai mult şi cît mai bine în sprijinul apiculturii s-a organizat un Centru al Apiclturii în Chişinău str. Murelor 5. În anul 1967 s-a înfiinţat laboratorul pentru apicultură în cadrul Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Zootehnie şi Medicină Veterinară cu personal de înaltă calificare, care au efectuat numeroase cercetări în domeniul respectiv. De exemplu, au stabilit caracteristicele bunei noastre rase de albine Apis melifera carpatica, recunoscută ca atare în multe ţări ce au importat mătci de la noi. Au perfecţionat tehnologiile de obţinere a produselor apicole în condiţii de climă şi cules în ţară.
Pînă în anul 1980 în cadrul rasei locale, care se caracteriza cu proprietăţi ale rasei Apis mellifera carpatica au fost introduse şi alte rase de import cum ar fi: Acevorum (rusă de stepă), Caucaziana, Silvarum (italiana). Metişii obţinuţi în urma împerecherii acestor rase au adus într-o oarecare măsură la degradarea rasei locale. În anul 1981 s-au importat mătci selecţionate de rasa Apis mellifera carpatica din Mucacevo R. Ucraineană, care au fost repartizate în pepinierele Asociaţiei de Producere şi Comerţ (APC). Crescătorii de mătci ai APC au realizat zeci de mii de mătci selecţionate apicultorilor solicitanţi. În Moldova apogeul dezvoltării apiculturii s-a marcat prin anii 1975 -1985. Fiind această ramură susţinută de stat cu suport moral şi material, s-a ajuns la un număr de familii ce varia de la 230- 250 mii. Producţia de miere, obţinută de la efectivul dat, atingea 5mii tone. Se exporta la 15 mii familii de albine, 40 mii mătci în teritoriul ex-sovietic. Albinele erau folosite în polenizarea culturilor agricole. Cîte 100-120 mii familii polenizau livezile republicii, culturile de floarea soarelui, etc, aducînd venit aproximativ 15 - 20 ruble sovietice pe o familie de albine. În medicină se utiliza pe larg lăptişorul de matcă, veninul de albine, propolisul, polenul. De asemenea, în perioada sus numită s-au instruit peste o mie cadre de apicultori profesionişti, avînd ca bază practică şi teoretică o pepinieră de creştere a mătcilor de albine. Începînd din anul 1990 cu trecerea la economia de piaţă, în deosebi primii ani de tranziţie au survenit schimbări radicale, care au influenţat asupra condiţiilor de muncă ale apicultorilor. Majoritatea stupinelor au trecut în sectorul privat şi s-au reorganizat în societăţi pe acţiuni. Nefiind susţinute de către stat, mulţi dintre apicultori au abandonat meseria, căutînd un mod de activitate ce le-ar fi asigurat un cîştig mai mare. Rîndurile apicultorilor le-au părăsit cadrele tinere plecînd pe alte tărîmuri în căutare veniturilor sigure. Astfel, în ultimii 25 de ani, numărul de familii de albine în Republica Moldova s-a redus foarte mult faţă de anul 1989, când se înregistra un număr de 250 mii familii de albine, în prezent mai există doar aproximativ 100 mii familii de albine de rasă Apis mellifera carpatica. Potenţialul melifer existent în ţară asigură întreţinerea a 500 mii familii de albine.Un număr mare de specii de plante melifere se găsesc din belşug pe tot parcursul sezonului apicol, dintre care cel puţin 7 specii majore. Recoltarea susţinută a mierii se face timp de 4 luni. Transhumanţa are loc pe tot parcursul sezonului. În R. Moldova cea mai mare parte a apicultorilor întreţin pînă la 10-15 familii de albine (50%), între 15-40 (35%), între 41-100 (10%), peste 100 (5%). Exportul de roiuri de albine, de mătci se efectuează mai puţin. Îmbucurător este faptul că la momentul actual se reînnoieşte exportul de miere. Vînzarea acestui produs delicios s-a reorientat spre Apus spre ţările Europene unde mierea din Moldova e considerată un produs ecologic pur şi de o valoare deosebită. În anul 1998 s-a înfiinţat Asociaţia Apicultorilor din R. Moldova «Apis Melifera» la iniţiativa apicultorilor şi cu ajutorul ACDI VOCA care a ajutat la înfiinţarea şi a altor asociaţii, cum ar fi locale şi teritoriale cu apicultori de pe întreg teritoriul al R. Moldova. La 19 august 2006 asociaţiile teritoriale şi locale s-au adunat la I Congres al Apicultorilor din ţară şi au înfiinţat Asociaţia Naţională a Apicultorilor din R. Moldova. Acest an s-a arătat fructuos pentru apicultura din ţară şi prin elaborarea şi aprobarea Legii apiculturii de către Parlamentul Republicii Moldova şi publicării acesteia în Monitorul Oficial nr.75-78/316 din 19.05.06, document care creează condiţii şi premise legale şi clare, pentru ca sistemul de activitate în apicultură să funcţioneze eficient în economia tării. La etapa actuală, R. Moldova a trecut la practicarea apiculturii în mod modern şi ştiinţific în toată ţara, şi ca ramură a zootehniei, poate cunoaşte o dezvoltare adevărată şi o creştere economică durabilă numai în condiţiile economiei de piaţă şi în context european. Cu ajutorul unor eforturi demne de luat în seamă, a fost elaborat Programul Naţional pentru Dezvoltarea Apiculturii (PNDA) fiind aprobat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), care vizează dezvoltarea apiculturii, astfel încât să fie valorificat integral potenţialul melifer al ţării, asigurându-se calitatea produselor apicole, conform normelor internaţionale, precum şi valorificarea acestora la cele mai bune preţuri atît pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. Aceste aspecte ne îndreptăţesc să tragem concluzia că apicultura fiind o îndeletnicire plăcută, întrucît şi rentabilă are mari posibilităţi de dezvoltare în viitor. Impunîndu-se necesităţile sporirii numărului familiilor de albine şi al unor studii în găsirea celor mai potrivite tehnologii de valorificarea integrală a resurselor nectaro-polinifere existente în ţara noastră. |
